Primăria Oradea a organizat miercuri, 16 septembrie 2025, cea de-a douăsprezecea ediție a evenimentului „Nunta de Aur”, prin care au fost premiate 25 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Festivitatea s-a desfășurat în Sala Mare a instituției, în prezența seniorilor și a familiilor acestora.
Premii și recunoaștere pentru cinci decenii de familie
Fiecare cuplu a primit din partea municipalității o diplomă aniversară, un buchet de flori și un premiu de 1.000 de lei. Valoarea totală a premiilor acordate celor 25 de familii se ridică la 25.000 de lei, sumă suportată din bugetul local.
City managerul Sebastian Lascu a transmis seniorilor un mesaj despre modelul pe care îl reprezintă pentru generațiile tinere. „Cinci decenii în care ați împărțit bucurii, ați trecut împreună peste momente dificile și v-ați crescut familiile uniți, nu e puțin lucru. 50 de ani împreună înseamnă mult mai mult decât o simplă cifră. Înseamnă răbdare, respect, încredere, compromisuri și foarte multe amintiri construite de-a lungul timpului”, a declarat Lascu.
„Cred că cel mai frumos lucru pe care îl putem spune astăzi despre dumneavoastră este că sunteți un adevărat exemplu pentru generațiile mai tinere, într-o perioadă în care valorile fundamentale se păstrează doar prin grijă, respect și înțelegere”, a adăugat city managerul.
