Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigații Criminale au declanșat luni, 30 iunie 2026, o operațiune de amploare în județul Bihor, vizând azilele improvizate gestionate de Viorel Pașca. Anchetatorii acuză constituirea unui grup infracțional organizat care, sub masca unei asociații umanitare, ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile, inclusiv bolnavi psihic abandonați.
Descinderile au loc la 27 de adrese din localitățile Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, dar și la sediul unei instituții publice. Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi obținut beneficii financiare ilegale de peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane euro), bani proveniți din pensiile victimelor, indemnizații de handicap și donații induse în eroare.
Exploatare sub paravan caritabil: cum funcționa schema
Gruparea, formată pe criterii familiale de un lider în vârstă de 55 de ani, ar fi recrutat începând cu anul 2020 sute de persoane aflate în stare de dependență. Victimele erau aduse din spitale și direcții de asistență socială din întreaga țară și adăpostite în imobile care nu dețineau licențele legale de funcționare conform
