Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal vernisează duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 12.00, două expoziții itinerante la Catedrala Ortodoxă din Satu Mare. Evenimentul aduce în atenția publicului documente inedite din arhivele Securității despre episcopul Nicolae Popovici, alături de istoria construcției catedralei sătmărene.
Cele două expoziții – „Episcop Nicolae Popovici – 90 de ani de la înscăunare” și „89 de ani de la sfințirea pietrei fundamentale a Catedralei Ortodoxe din Satu Mare” – sunt organizate în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului și Protopopiatul Ortodox Român Satu Mare.
Documente din dosarele Securității, expuse pentru prima dată
Un aspect deosebit al expoziției este materialul foto-documentar provenit din dosarele lui Nicolae Popovici instrumentate de Securitatea comunistă. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a pus la dispoziție acest material în urma unui protocol semnat cu instituția muzeală orădeană.
Alături de documentele de arhivă, publicul va putea vedea o serie de fotografii inedite cu ierarhul orădean, provenite din colecția personală a pr. Dorel Octavian Rusu. Curatorii celor două expoziții sunt dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor, Adrian Nicolae Petcu, membru al Colegiului CNSAS, și pr. Dorel Octavian Rusu.