Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează în două sesiuni atelierul de educație muzeală „Micii conservatori: Cum păstrăm picturile muzeului”, destinat elevilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Activitățile se vor desfășura pe 29 septembrie și 19 octombrie 2026, de la ora 10.00, la sediul instituției din strada Armatei Române nr. 1/A.
Evenimentul este organizat împreună cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea. Copiii participați vor descoperi modul în care specialiștii conservă și protejează obiectele muzeale, vor asista la demonstrații de ambalare a unui tablou și vor completa o fișă de atelier.
Programările se pot face la numărul de telefon 0787.561.836, de luni până vineri, între orele 8.30 și 15.00. Taxa de participare este de 25 de lei pentru fiecare elev, iar atelierul se desfășoară cu grupuri de maximum 25 de copii sau cu o clasă întreagă.
Activitățile sunt susținute de o echipă de specialiști ai muzeului: Szilagyi Ildiko – conservator, Abrudan Cornel – șef Serviciu Artă, Augustin Țărău – muzeograf și Darius Martin – muzeograf.