Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru noul spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa, un proiect evaluat la 734.617.862 lei, considerat cea mai mare investiție din istoria municipiului. Finanțarea nerambursabilă acoperă 659.024.440,80 lei, iar contribuția locală se ridică la 75.593.421,20 lei. Lucrările au atins un stadiu de execuție de aproximativ 52%.
Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial finanțarea era din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit comunicatului Primăriei Oradea, proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial finanțarea era din Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind un proiect complex care se va finaliza în 2028, un termen care nu mai putea fi acoperit prin PNRR. Implementarea este asigurată de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Lucrările la 52%: structură finalizată, instalații în curs
Conform comunicatului, structura de rezistență a clădirii este finalizată integral, iar compartimentarea interioară este aproape încheiată. Tâmplăria exterioară și montarea ferestrelor se află într-un stadiu avansat. Activitatea pe șantier este concentrată pe instalațiile electrice, sanitare și de ventilație, acestea din urmă fiind descrise ca esențiale pentru funcționarea unității medicale.
