Cetatea Oradea găzduiește în perioada 18-20 septembrie 2026 ediția „Zilele Culturii Slovace”, un eveniment organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor din România în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea și Departamentul pentru slovacii din diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei. Programul include trei zile de activități culturale, gastronomice și religioase, cu intrare liberă pentru public.
Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile și cultura comunității slovace din Bihor prin intermediul ansamblurilor folclorice din întreaga țară, care vor interpreta dansuri și cântece tradiționale. De asemenea, vizitatorii vor putea gusta preparate autentice slovace, iar programul cuprinde un concurs gastronomic dedicat rețetelor tradiționale.
Deschiderea oficială se face vineri, 18 septembrie 2026, de la ora 18:00, printr-o recepție organizată împreună cu Ambasada Republicii Slovace, cu ocazia Zilei Constituției Slovaciei. Recepția are loc la Sala de Cununii din Casa Căsătoriilor.
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, programul începe de la ora 09:00 cu deschiderea oficială, urmată la ora 09:30 de concursul gastronomic, unde se vor prepara găluște slovăcești cu brânză și plăcinte slovăcești de cartofi. La ora 13:00 are loc vernisajul expoziției fotografice „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”, organizate de Asociația Internațională Euro Foto Art în Galeria Euro Foto Art din Cetatea Oradea, Corpul E, parter. Programul cultural-artistic începe de la ora 14:00.
